Home » Știință » Cele mai comune trăsături umane sunt mutaţii genetice

Cele mai comune trăsături umane sunt mutaţii genetice

Cele mai comune trăsături umane sunt mutaţii genetice
Publicat: 28.01.2018
Cu toţii suntem X-Men în adâncul nostru. Sunt lucruri legate de corpul tău despre care s-ar putea să nu ştii că sunt, de fapt, mutaţii genetice, în primul rând pentru că acum ele sunt trăsături comune majorităţii oamenilor sau pentru că nu te-ai gândit niciodată că ele ar putea fi nişte lucruri la care omul s-a adaptat odată cu trecerea timpului.

Într-o anumită măsură această regulă se aplică la aproape orice lucru legat de fiinţele umane. Dacă ne uităm pe linia evoluţiei umane vom observa că fiecare avantaj pe care oamenii îl au în faţa altor fiinţe s-a născut dintr-o mutaţie genetică.

Totuşi, există anumite aspecte care stârnesc uimirea când aflăm despre ele că sunt mutaţii.

1. Abilitatea de a bea lapte. În urmă cu aproape 10.000 de ani, europenii au început să domesticească animale, între ele regăsindu-se şi vacile. Ei au putut consuma laptele graţie unei mutaţii a genei MCM6, care a rezultat în producţia enigmei numită lactoză de către organismul uman. În cazul altor comunităţi, cum ar fi fermierii indieni, a evoluat şi capacitatea de digerare a laptelui.

2. Lipsa măselei de minte: Măselele de minte sunt plate, în special atunci când necesită şi intervnţie chirurgicală şi, în cazul oamenilor moderni, ele sunt total nefolositoare. Totuşi, în trecut, strămoşii omului aveau molarii mai mari pentru a se putea hrăni cu vegetale tari.

Fălcile noastre sunt mai înguste şi, ca atare, un al treilea rând de molari a început să dispară din componenţa danturii omului modern. Mutaţia a început în urmă cu 350.000 de ani în urmă.

3. Părul roșcat: Este una dintre cele mai cunoscute mutații și apare la doar 4-5% dintre oameni, cu locuitorii din nordul Europei, acolo unde mutația ar fi evoluat datorită climatului mai rece. Totuși, această genă ridică temeri legate de posibila ei dispariție, din cauza globalizării și schimbării condițiilor climatice.

4. Ochii albaștri: Schimbarea care a condus la apariția ochilor albaștri în rândul a 8% din populația lumii a apărut relativ recent, pe linia evoluției ființelor umane. Fiecare om de pe Pământ avea ochii căprui. Mutația a apărut în urmă cu 6-10.000 de ani în urmă. Primii oameni cu ochi albaștri au trăit în Europa.

 

 

 

 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu gest
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu ...
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Kim Jong Un a avertizat că țara sa nu a fost niciodată mai aproape de un război nuclear
Kim Jong Un a avertizat că țara sa nu a fost niciodată mai aproape de un război nuclear
Într-un celebru oraș antivaccinist, malaria face ravagii printre copii
Într-un celebru oraș antivaccinist, malaria face ravagii printre copii
Uber a lansat opțiunea XXL
Uber a lansat opțiunea XXL
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li se vor da răspunsuri”
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li ...
România în Al Doilea Război Balcanic. „Am avut norocul să dăm peste bulgari istoviți, altfel înregistram Turtucaia deja în 1913”
România în Al Doilea Război Balcanic. „Am avut norocul să dăm peste bulgari istoviți, altfel înregistram Turtucaia ...
O nouă teorie a dezvăluit forma fotonilor
O nouă teorie a dezvăluit forma fotonilor
S-a descoperit că astronauții procesează sarcinile mai lent în spațiu
S-a descoperit că astronauții procesează sarcinile mai lent în spațiu
Pământul se încălzește în cel mai rapid ritm din istoria măsurătorilor
Pământul se încălzește în cel mai rapid ritm din istoria măsurătorilor
Holera, „mirosul morții” și Nicolae Iorga
Holera, „mirosul morții” și Nicolae Iorga
Hattie McDaniel, prima persoană de culoare recompensată cu Oscar. „Am făcut ce am putut. Restul…am lăsat în voia Domnului”
Hattie McDaniel, prima persoană de culoare recompensată cu Oscar. „Am făcut ce am putut. Restul…am lăsat în voia ...
Putem preveni ridurile dacă injectăm botox de la 20 de ani?
Putem preveni ridurile dacă injectăm botox de la 20 de ani?